In onoarea Lui Dumnezeu

S-a nascut intr-o zi frumoasa de august, in onoarea Lui Dumnezeu !

 

Iar pentru ca fratele lui a venit pe lume la inceput de vara, Timotei

a venit la sfarsitul verii, completandu-se atat de bine unul pe celalalt.

 

Se iubesc de cand s-au vazut prima oara, doi frati nedespartiti.

Si pentru ca s-au nascut aproape in aceeasi data, zici ca sunt gemeni.

 

Dar fiecare are personalitatea lui ! Ca si fratele sau,

Timotei ne face fericiti, ne bucura sufletele cu rasul lui molipsitor :)

Postat de Florin ( in ziua de Bunavestire )

Chestiuni interne si inter-relationale

De o vreme incoace, incerc sa imi dau seama de ce pana acum incercam sa multumesc pe toata lumea si eram, bineinteles, foarte distrusa ca nu reuseam.
Unii dintre noi isi concentreaza toata atentia asupra lor, ca sa fie ei insisi multumiti si atat. Stilul asta de viata mi se parea cam egoist pana acum, insa am ajuns la concluzia ca dintre doua extreme rele, in varianta a doua macar reusesti totusi sa multumesti pe cineva, pe tine insuti. Si asta este o realizare.
Nu pot sa spun daca este o multumire doar de suprafata, pentru ca daca felul omului de a fi este "moale", atunci in adancul sufletului tot nu este fericit.
Oricum, fericirea asta este asa de relativa. Daca ma trezesc de dimineata cu fericirea in gand si ma gandesc la lucrurile bune din viata mea, totul este super, asta pana cand cineva isi aduce aminte ca nu sunt perfecta si imi reaminteste de tot ce am facut rau in ultimul an. Si atunci am doua variante. Sa fiu egoista, sau sa ma deprim total. Nu stiu ce ati alege voi, insa uneori ne explicam pe noi insine in van, unor persoane care au declarat mereu ca nu doresc sa se explice. Exista persoane care spun ca fac totul dezinteresat, insa daca nu le spui "multumesc mult de tot" in loc de "mersi" nu considera ca le-ai multumit! Persoane carora li se pare ca daca ai un anumit ton intr-o zi, e pentru ca ai ceva personal impotriva lor. Persoane care isi petrec cele mai frumoase momente din viata lor, toate lucrurile marunte si pretioase, cu gandul la faptul ca cei din jur nu le apreciaza suficient, crezand ca stiu ce gandesc altii. Persoane care sunt atat de orbite in lumea lor de ganduri distructive, care darama tot, incat nu vad si alte "multumesc-uri" in afara de cele exprimate prin cuvinte. Si mai sunt persoane care au impresia daca ai afirmat ceva, a fost automat o critica la adresa lor, chiar daca tie nici prin gand nu ti-a trecut asa ceva. Nici unul dintre noi nu este perfect, eu stiu sigur ca nu am avut niciodata pretentia asta. Poate ca uneori se intampla sa sustin cu vehementa unele idei pentru ca stiu ca am dreptate, nu din prea multa incredere in judecata mea, ci din experienta. Dar nu cred ca prin asta ajung sa ii calc in picioare pe cei din jurul meu. Si daca unii au blocaje de personalitate si blocaje de exprimare, eu de ce nu as avea dreptul sa pastrez tacerea, fara ca aceasta sa imi fie judecata?
Am citit pe un blog frumos de tot un citat despre cum un loc este frumos daca asa il vede persoana care se uita la el, cred ca se aplica si la persoane. Inclusiv la autopretuire. Daca in adancul sufletului o persoana nu este multumita de ea insasi, atunci va crede ca si ceilalti sunt automat impotriva lor, ca nu ii apreciaza, cand de fapt, totul porneste de la ceva atat de simplu iubirea de sine. Chiar nu cred ca este o prostie sa te iubesti pe tine insuti. Poate ca daca acele persoane care imi reproseaza ca nu le apreciez suficient si ca nu le multumesc suficient s-ar iubi pe sine suficient, atunci si-ar da seama ca exista intr-adevar lucruri care se subinteleg si care ar trebui sa fie considerate implicite, atunci cand exista o anumita intimitate intre oameni.
Este greu sa te intelegi tu insuti uneori si este si mai greu sa te faci inteles altora. De aceea, incerc sa trec peste etapa din viata mea in care am incercat sa ma explic, pentru ca am consumat prea mult combustibil afectiv in sensul asta si sa vad ce se intampla. Deocamdata nimic bun, pentru ca nimeni nu crede ca m-am schimbat. Nimeni nu priveste doar ce este dupa . si de la capat. Tot ce a fost ramane scris pentru eternitate, se pare, un cookie agatat, de care isi aduc aminte uneori, exact in momentele esentiale, aceia care doresc sa isi justifice de ce nu pot fi fericiti si multumiti cu ei insusi.

In 4

Astazi se implineste o luna de cand am devenit patru. Matei implineste maine un an si trei luni si este foarte incantat de fratiorul lui, BEBE...

Adevarul este ca viata este frumoasa in patru, dar am minti daca am sustine ca nu este greu.

Din fericire Timotei este un bebe foarte cuminte, la fel cum a fost si Matei, iar pentru momentele de neliniste exista sling-ul, wrap-ul si Manduca, atat pentru Timotei, cat si pentru Matei., caruia inca ii face placere sa doarma in Manduca si este foarte bucuros cand mami il pune in accesoriile de purtare destinate celui mic...

Uneori spunem si noi ca abia asteptam sa mai creasca putin, dar copiii sunt atat de simpatici in fiecare etapa a vietii lor, incat ne pare si rau ca timpul trece atat de repede, avand in vedere ca acum dispunem de si mai putin timp pentru a ii contempla pe fiecare in parte. 

Totusi, credem ca toata stradania noastra este spre binele lor, dorim sa aiba o copilarie fericita, sa fie parteneri de joaca, de povesti seara cu lanterna pe sub plapuma, atunci cand parintii le spun ca trebuie sa stinga lumina, parteneri de vacante cu parintii in rulota sau cu bunicii undeva, intr-un loc pasnic.

Deocamdata ne rezumam insa cu Timotei la crescut si gangurit, iar cu Matei la deprinderea muultor lucruri noi, ca de exemplu sa invatam sa mancam singurei, sa invatam sa aratam lucrurile din jur si nu in ultimul rand, sa invatam scopul "olitei" care pana acum este o jucarie foarte interesanta si atat.

Viata este acum si mai plina, si mai frumoasa, si mai interesanta. Iar celor tineri care se plang ca nu au timp, le recomandam sa incerce varianta "cu copii" :)

Dar de la Dumnezeu

S-a nascut intr-una din zilele cu parfum de tei.

Numele era deja ales de noi, anotimpul insa l-a ales Dumnezeu.

Ne-am rugat pentru un copil care sa ne insenineze viata, poate mai multi :-)

Dumnezeu ne-a auzit rugaciunea si l-a trimis pe Matei.

Matei inseamna, in ebraica, dar de la Dumnezeu, si credem ca este cel mai

 potrivit nume pentru primul nostru copilas.

Si nu putem uita ca, inainte de nasterea lui, stateam pe o banca, in Catedrala

din Tg. Mures si privind in sus, am vazut o raza de soare luminand pictura

ce il infatiseaza pe Sf. Evanghelist Matei.

Dumnezeu este atat de bun, incat ne trimite raze de soare, la timpul potrivit!


Postat de Florin ( in ziua de Bunavestire )

FVA. Familie cu Valoare Adaugata.

Haideti sa facem un exercitiu de imaginatie si sa introducem un termen nou in legislatia romaneasca. Cum ar fi sa avem, de la 1 martie, de exemplu, FVA ? Nu este o taxa, ci un titlu de onoare, o notiune pe cat de simpla, pe atat de cuprinzatoare. Sa uitam pentru cateva zile de TVA, ATV, TV etc. Sa alegem din lumea acronimelor care ne inconjoara unul cu... suflet. Si daca nu gasim asa ceva, atunci macar sa il inventam noi. FVA inseamna Familie cu Valoare Adaugata. Adica o familie fericita, vesela, armonioasa. Ceea ce adauga valoare unei familii este armonia, buna intelegere. 
Copiii inveselesc viata unei familii, dau adevaratul sens al convietuirii, si transmit mai departe ceea ce au primit si au invatat. Copiii sunt o mare valoare adaugata. Bunicii sunt o valoare inestimabila, o resursa pretioasa de sfaturi si dragoste. Nu lasati batranii sa devina batrani, nu-i indepartati, pentru ca totul este relativ si ne avem doar unii pe ceilalti. Restul sunt lucruri. Tot un fel de plus-valoare este timpul pe care alegem sa il petrecem cu familia, fie la un simplu gratar, la cinema (sau home cinema, dupa caz), la pescuit, sau chiar intr-o excursie cu camperul in tari straine. Valoarea adaugata unei familii arata celor din jur ca acei oameni stiu sa traiasca frumos, stiu sa (se) iubeasca si pot fi un exemplu demn de urmat.

Cu siguranta, am vazut cu totii cel putin un caz de FVA. Ar trebui sa existe o revista, sau un site macar, in care sa se regaseasca povestile lor. Sau poate ca nu e nevoie de prea mare reclama, cand e vorba de un lucru asa de simplu, ca iubirea. Exista oricum o multime de surogate, pe la televizor, haideti mai bine sa privim in jurul nostru, in cercul nostru de cunostinte sau chiar in propria familie. Poate, fara sa stim, suntem noi un exemplu bun pentru altii. Bine ar fi.

Ce poate fi mai benefic pentru o comunitate, un oras, o tara, decat sa aiba cat mai multe familii frumoase, intregi, mari. Familiile cu valoare adaugata ar trebui gasite, pentru ca exista. Ar trebui sa le urmam exemplul, pentru ca merita. Si sa traim aceasta realitate, cat mai vizibil.

Postat de Florin

Ganduri de mamica la inceput de primavara

Ieri a fost 1 Martie. Primul 1 Martie al lui Matei :)

Sibiul a fost norocos, s-a putut bucura de o zi minunata, ca de primavara adevarata, cu soare.

Cel mai frumos martisor primit a fost ca l-am avut pe tati acasa mai devreme cu vreo ora si jumatate, adica "pe lumina". Matei s-a bucurat, mami s-a bucurat si bineinteles, normal ca si tati s-a bucurat de aceasta ocazie speciala :)

Dupa pranz am stat pe balcon cu Matei care a inceput sa exploreze stand pe picioruse, adica mami trebuie sa il mute dintr-un loc in altul, pentru ca la urma urmei nu avem decat 8 luni si jumatate, insa stam pe picioruse si vedem lumea dintr-o alta perspectiva.

Dar e multa truda in afacerea asta cu statul pe piciorusele proprii si bineinteles ca bebe a obosit si mami l-a luat "sus". Nu stiu daca stiti, insa noi suntem adepti ai "purtatului" bebelusului. Pana acum avem 3 mijloace de purtare: un marsupiu Marsupi Summer Breeze, o Manduca si un wrap de pe Okazii.ro - care a reprezentat "okazia" ce m-a surprins cel mai tare pana acum :)

Ieri m-am hotarat ca merita sa mai povestim si altora de senzatia minunata pe care ti-o ofera purtatul bebelusului in "marsup" - cum zic bunicii. Bineinteles ca isi fac griji pentru ca Matei este deja greu, iar bebe 2 este totusi in burtica, chiar daca nu isi face foarte simtita prezenta.

Partea frumoasa e ca nu se compara greutatea pe care o simti tinand doar asa, simplu, in brate copilul, cu cea simtita atunci cand il pui in marsupiu.

Si pe langa efectul practic, de a-ti simti copilul mai usor, il simti APROAPE.

Am scris ieri si pe pagina de Facebook a Babywearing Sibiu concluzia mea, care suna cam asa:

"Concluzia unei dupa-amieze frumoase de PRIMAVARA, in balconul insorit: se spune ca alaptatul este cea mai intima interactiune dintre mama si bebelus, insa pentru cele care dintr-un motiv sau altul nu au avut parte de prea mult alaptat, mai exista o sansa: sa-ti vezi bebelusul adormind cu capul pe pieptul tau in wrap, manduca sau orice altceva, lipit de tine si sa ii simti respiratia si fiecare oftat de fiinta micuta :) Asa IL SIMTI cu adevarat si el TE SIMTE pe tine."

Si este extrem de adevarat. Multor parinti le este teama ca bebelusul se "invata" asa, ca apoi nu va mai vrea sa stea singur - nu spun ca asta nu este o posibilitate, dar cred ca bebelusul se simte tare bine lipit de parintii sai si merita sa ne asumam riscul acesta de dependenta si "rasfat", desi nu as prea numi dorinta bebelusilor de a fi tinuti in brate ca "rasfat".

Fiecare trebuie sa se gandeasca pentru ce anume si-a facut copilul.

Cat este dispus sa ii ofere.

Ce anume este dispus sa-i ofere.

Bineinteles ca bebelusul are nevoie de baza materiala, insa cel mai de pret lucru pe care i-l putem oferi noi, este iubirea. Nu spun ca parintii care nu isi tin bebelusii in brate decat atunci cand este strict necesar, nu ii iubesc. Totusi, eu cred ca bebelusii percep altfel dovezile noastre de iubire si cel mai important, atunci cand sunt foarte aproape de noi se simt in siguranta, crescandu-le increderea in fortele proprii.

De aceea cred ca merita studiata problema de attachment parenting de catre toti parintii, indiferent de firea lor. Poate totusi li se potriveste ceva din ceea ce presupune conceptul acesta.

Mai jos am adaugat niste link-uri orientative pentru cine doreste sa citeasca mai multe despre subiect.

http://infochild.ro/2010/02/11/attachment-parenting-2/

http://www.naturalchild.org/articles/attachment_parenting.html

http://adelle.ro/principiile-attachment-parenting/  - cititi si comentariile pentru ca sunt interesante

P.S. Va asteptam pe pagina de Facebook a Babywearing Sibiu si daca sunteti mamici/tatici purtatori de bebe, va rugam sa contribuiti cu poze :)

Postat de Bianca

In curand, in patru.

In ultima vreme am fost cam absenti. Motivul pentru absenta este "liniuta" pe care am primit-o cadou de Craciun. Am asteptat putin pana sa facem marele anunt ca in curand vom fi "in patru" pentru ca am vrut sa vedem mai mult decat o "liniuta".

Pe 11 ianuarie am vazut bobita cu inimioara la ecograf. Si Matei a vazut-o, iar faptul ca el va avea un fratior sau o surioara a devenit certitudine - adica ne rugam sa fie totul bine pana la final si bebe 2 sa creasca sanatos in burtica si sa iasa la lumina la fel de vioi ca Matei.

Inca nu ne purtam "gravizi", poate pentru ca suntem foarte ocupati cu Matei si intr-un fel cred ca asta este un lucru bun. Oricum, de data aceasta suntem mai relaxati, mai pregatiti, pentru ca stim ce va urma si stim ca totul merita din plin si ca nasterea nu e chiar asa de "rea" cum pare si cum ne avertizeaza lumea grijulie ca este.

Cu Matei am fost norocosi, a fost un bebe foarte cooperant si pana acum nici fratiorul (surioara) nu e pus pe sotii. O lasa pe mami sa se ocupe in continuare de Matei, iar tati poate si el sa se ocupe tot de Matei, pentru ca mami inca nu are nevoie disperata de tati... Speram sa fie asa pana in luna a noua, cel putin...

Am vrut sa scriu de multa vreme incoace despre sarcina si nastere, si promit ca o voi face. Adica as vrea sa scriu despre experienta mea de mamica "norocoasa", ca sa incurajez poate pe viitoarele mamici. Concluzia mea a fost la final ca, daca o mamica este optimista si priveste toata chestiunea nasterii ca pe ceva normal si frumos, nu are ce sa se intample ca sa ii schimbe perceptia.

Asadar, to be continued...

Deocamdata am vrut doar sa stiti ca in jur de 19 august 2012 ar trebui sa cititi o postare despre faptul ca suntem deja patru iesiti afara din burtica.

Postat de Bianca

Puneti prajiturile pe raftul de jos

Ca fapt divers, va spun faptul ca realizatorii unui studiu din 2009, cu privire la efectul dulciurilor asupra copiilor, au ajuns la concluzia ca un copil care mananca zilnic ciocolata este predispus la violenta, cand va deveni adult. Pana acum, eu stiam doar atat, ca va avea probleme cu dintii; dar iata ca am aflat ceva nou - va deveni o persoana greu de multumit, irascibila, chiar violenta. Cercetatorul-sef, Dr. Simon Moore, a declarat: "Tindem sa credem ca, oferindu-le celor mici constant dulciuri si ciocolata, nu vor mai sti cum sa astepte pentru a obtine ceea ce isi doresc. Neputand sa isi satisfaca o placere, ar putea ajunge sa aiba un comportament impulsiv, care este puternic asociat cu delincventa".

Nu de aceeasi parere este mamica unei fetite de 2 ani si jumatate. Mergand pe ideea ca oamenii isi doresc, in general, ceea ce nu pot avea, Annie a aplicat acest principiu la propriul copil. Experimentul a fost facut tot in 2009, urmarind sa verifice daca este adevarata ipoteza ca "Daca ii ofer fetitei mele acces nelimitat la dulciuri, ea va deveni mai putin interesata de ele". Zis si facut. In decurs de o luna, micuta Jo a stiut si s-a bucurat de existenta unui sertar plin de dulciuri (jeleuri, unt de arahide, ciocolata, batoane, acadele, gume de mestecat, bomboane de tot felul etc.). Asadar, sertarul fermecat era la dispozitia ei, la orice ora.

Mama ei a notat observatiile dupa prima saptamana. Fetita facea vizite la sertar de cateva ori pe zi, si mai ales in preajma meselor principale :) Incepand din cea de-a doua saptamana si pana la finalul lunii, vizitele s-au rarit, uitand chiar cateva zile de dulciurile apetisante. Annie a mai remarcat, de asemenea, ca fetita ei cerea singura mai des mancare gatita, in timp ce, inainte, se ruga sa primeasca mai ales dulciuri si sucuri. Totodata, a prins gustul legumelor proaspete din gradina, iar portia de lapte (implicit calciu) nu a avut de suferit. Il bea cu aceeasi placere.

Experimentul a depasit o luna si a ajuns la cinci saptamani, timp in care fetita si-a pierdut interesul pentru dulciuri, aceastea ajungand sa fie doar un desert, si nu un moft. Pare incredibil? Va las pe voi sa judecati.

Eu cred ca o sa incerc tactica, sunt foarte curios daca Matei va fi un pofticios, care sa necesite interventia de urgenta a "sertarului". Dupa cum se stie, toti copiii sunt innebuniti dupa dulciuri, asa ca... nu mai este mult.

Intr-o alta ordine de idei, la un nivel metaforic, mai exista niste "prajituri" pe care le putem oferi copiilor nostri. Este vorba de sfaturile noastre, de povesti, de vorbe frumoase, de amintiri din copilarie pe care ei abia asteapta sa le auda. E asa de simplu sa stai de vorba cu copilul tau, si totusi asa de greu. Pai de ce? Pentru ca tu ai impresia ca el nu poate cuprinde tot ce ii spui, cu nivelul lui de gandire. Si totusi, de atatea si atatea ori, reuseste sa te puna in dificultate cu intrebarile lui aparent banale. Pana la urma, cred ca atunci cand raspundem serios la intrebarile copiilor nostri, invatam si noi o data cu ei. Sau cel putin, ajungem sa vedem unele lucruri intr-o alta perspectiva. Una lipsita de prejudecati, de idei preconcepute sau de indoieli.

Imi doresc mie, si va doresc si voua, sa aveti timpul si curajul de a lasa prajiturile pe raftul de jos.




http://www.sciencedaily.com/releases/2009/10/091001081221.htm
http://www.thetranquilparent.com/detail/helping-children-eat-healthy-diets-experimenting-with-unlimited-sweets/

http://www.thetranquilparent.com/category/behavioral-issues

Familie sau cariera ??

Cred ca nu exista cineva care, la un moment dat, sa nu se fi intrebat retoric: Oare ce conteaza mai mult in viata: familia sau cariera? Inevitabil, sunt etape ale vietii care ne plaseaza de o parte sau de alta, dar exista in fiecare din noi un... magnet, sa-i zicem. Pe unul, il face fericit sa-si vada copilasul facand grimase la prima degustare cu suc de portocale; iar pe altul, il bucura enorm diploma primita la serviciu, dupa nopti intregi de tabele pivot in excel. Este o exaltare, si intr-un caz, si in celalalt, si totusi aceste sentimente nu sunt chiar la fel.

Familia presupune timp liber. Cariera inseamna bani. Ceea ce ma duce cu gandul la alta dilema: Ce preferi? Timpul liber sau banii? Pentru ca, fie ca ne place sau nu, una o exclude pe cealalta. De multe ori, am auzit in jurul meu oameni zicand ca degeaba castiga mult, daca nu au timpul necesar pentru a cheltui acei bani. Adica, timpul acela special, in care mergi cu o prietena la shopping si petreci cateva ore de plimbare si relaxare. Timpul pretios cu familia, cand iti dai seama daca ce vrea pustiul tau este intr-adevar ceea ce are nevoie. Timpul asa de important cu parintii la masa, sau intr-o excursie de weekend. Si lista poate continua.

Cert este ca fetita ta asteapta sa o iei in brate si sa o mangai pe crestet. Baietelul vrea sa auda glasul tau, dar nu la telefon. Adu-ti aminte de asta cand urci in graba, cu laptop-ul sub brat, scarile succesului.

Ca banii nu aduc fericirea, stim si noi. Pentru ca fericirea este cumva legata de automultumire. Cu bani poti cumpara obiecte, iar obiectele sunt perfectibile. O masina va fi curand inlocuita de producator cu una mai sigura, mai rapida, mai ergonomica. Telefonul de azi nu mai face fata luna viitoare noilor modele. La fel, se intampla cu orice lucru, care este menit sa ne faca viata mai usoara, mai rapida, mai colorata etc. Mintea omului este conectata la realitate si, implicit, la schimbarile din societate. Vom vrea sa fim in pas cu moda, sa fim priviti cu respect de cei din jur, fie si pentru umbrela noastra "de firma". Pratic, asa functioneaza automultumirea, care se joaca cu inima noastra, intr-un cerc vicios. Vrem sa avem => vrem sa fim. Daca stau bine sa ma gandesc, mai   corect ar fi invers: sa fim noi insine, ca apoi sa descoperim ce ne trebuie, de fapt.


Crezi ca banii iti pot asigura un somn linistit? Cateodata si eu inclin sa cred ca e adevarat. Insa, am citit intr-o revista un articol fain despre asta: un sondaj releva faptul ca milionarii au adesea insomnii, si ajung sa sufere de anumite boli sau chiar de depresie. Deci, nu e usor sa te intalnesti cu o gramada de prieteni falsi (care te curteaza din interes), nu e simplu sa verifici constant camerele video din vila cu piscina, sau sa faci donatii tuturor care iti solicita asta. Apropo, se pare ca oamenii simpli sunt mai darnici, cand vine vorba de caritate. Oare de ce? Milionarii se gandesc mult pana ofera ceva, dar saracii impart adesea din putinul lor.

Sa fii bogat nu este o conditie "sine qua non" intr-o familie fericita. Frumos ar fi sa existe o bogatie suficienta, la fiecare in familie. Pentru a oferi educatia necesara, mancarea zilnica si imbracamintea, micile cadouri si acele iesiri cu familia, ori cu prietenii apropiati. Crezi ca e nevoie de mai mult? Ce ar mai lipsi, pentru ca o familie sa fie fericita, implinita, si sa se poate bucura, fara griji, de fiecare zi ? Sanatatea, da. Dar asta se subintelege.

Unde te situezi tu, cand ajungi sa reflectezi la sensul vietii? Esti un familist convins sau un barbat de cariera? O mama prezenta sau o femeie de afaceri victorioasa? Daca ai reusit sa gasesti echilibrul, este minunat. Si sunt sigur ca multi prieteni ar vrea sa afle secretul. Abia asteptam sa citim experienta ta, la rubrica "Comentarii", sau pe mail. Si ar fi chiar fain sa publicam relatarea ta pe blog. Nu de alta, dar asta cred eu ca e rostul unui blog. Sa ne imblogatim viata, cu rost.

Postat de Florin

SMS pentru suflet

Astazi vrem sa va povestim despre un prieten crestin, care, spre deosebire de alti crestini, doreste sa faca ceva concret pentru Dumnezeu. Si reuseste.

In fiecare zi, o data, de doua ori sau de trei ori, trimite tuturor "contactelor" sale cate un SMS cu citate din Biblie si indeamna la lectura. In plus, din cand in cand isi aduce aminte sa se roage pentru cei din jurul sau si atunci, persoana pentru care se roaga primeste un "beep".

Noua ni se pare ceva extraordinar si de aceea am vrea sa ii dam si noi o mana de ajutor. Incepand de astazi, am introdus o noua caseta in care vom scrie in fiecare zi continutul SMS-urilor primite de la Dan.

Asa ca, daca veti avea chef vreodata sa vedeti ce mai scrie in Biblie, puteti sa va uitati pe blogul nostru.

Noi ii suntem recunoscatori lui Dan pentru ceea ce face, pentru faptul ca se gandeste la noi si pentru faptul ca se roaga pentru noi, caci aceasta nu este putin lucru...

Postat de Bianca

7 ani si 10 luni...

4 decembrie 2011 - astazi s-au implinit de fapt cei 7 ani si cele 10 luni despre care va povesteam...

Stim ca nu e o "varsta" rotunda, insa noi sarbatorim lunar, asa cum il sarbatorim si pe Matei la fiecare lunita implinita. Orice sarbatoare e un moment de bucurie, un prilej de a fi creativ si poate chiar mai "iubaret" decat in alte zile.

Astazi am sarbatorit cu prieteni - chiar daca ei nu stiau ca sarbatorim :)

Prima parte a zilei am sarbatorit-o printr-o plimbare cu doi viitori parinti, probabil parinti de Stefan, iar partea a doua, printr-un pahar de vorba cu doi parinti simpatici de Victor.
Evident, bebelusii Matei si Victor au sarbatorit si ei alaturi de parinti, adica: Victor a dormit putin, Matei a rontait jucarioara de lemn primita cadou, iar apoi au fost amandoi veseli, pregatiti pentru pozat, asta pana cand i-a doborat foamea si somnul...

Nu stiu de ce, insa de fiecare data mi se pare ca este cea mai frumoasa "luniversare"...

Despre creativitate si surprize, ei bine, eu am primit un cuier...

Dar nu orice fel de cuier, ci unul care vorbeste despre speranta si visuri. Adica, e menit sa ne aduca aminte ca nu trebuie sa renuntam niciodata la cele doua.
Pentru unii, astfel de lozinci nu sunt necesare, dar cred ca niciodata nu strica sa ai cate un "memento" prin preajma.
Oricat de optimist ai fi, oricat de vesel ai fi, exista sansa de a avea si niste "rainy days", in traducere, zile innorate "a ploaie" si atunci lozincile astea iti pot ridica moralul.

Dar, destul despre cuierul meu...

In cazul lui Florin a fost mai mult o intamplare fericita si a primit un tort, pe care din pacate nu il pot posta ca si "Capodopera culinara a saptamanii" pentru ca este un fel de plagiat culinar, adica am folosit crema "de plic" si glazura tot "de plic"...
Tortuletul a fost totusi minunat, dovada e faptul ca acum este aproape inexistent.

Astazi mai sarbatorim si a doua duminica de Advent, chiar daca suntem ortodocsi. Astfel ca am aprins primele doua lumanari din coronita de brad (corespondente ale candelelor ortodoxe) si am spus o rugaciune.

Este frumoasa aceasta perioada premergatoare Craciunului, cu miros de brad si un simbol care sa iti aduca aminte de Nasterea Domnului, ceva care sa te ajute sa nu uiti adevarata semnificatie a Craciunului. 

Si, ca fapt divers, vreau sa va spun ca acest obicei poate fi de ajutor in cazul in care ai fi tentat sa impodobesti bradul inainte de vreme...

Acum e finalul sarbatorii, adica Matei a adormit, noi am obosit si va dorim o noapte frumoasa tuturor celor care sunteti cititori nocturni, iar voua, cititorilor "de zi", va dorim sa aveti parte numai de evenimente placute in acest inceput de saptamana!

Postat de Bianca

Cuvintele noastre chiar conteaza. Si chiar au viata.

Am o datorie morala fata de profesorii mei de la Universitate, care au incercat sa ne insufle, mie si colegilor, respectul fata de limba romana si limba engleza. Sunt absolvent de Litere si sunt recunoscator acelora care ne-au spus ca trebuie sa vorbim corect si bine.
A vorbi corect, mi se pare o chestie de bun simt. Si o dovada de normalitate. Indiferent daca am facut o facultate sau nu, ori daca am urmat un profil filologic sau nu.

Apoi, am o datorie morala fata de baietelul nostru, care ne va imita intai pe noi, apoi pe altii, urmand sa ajunga in atentia unei educatoare, a unei invatatoare, deja „format“.
Cei sapte ani de acasa reprezinta, literalmente, in contextul timpului in care traim, prea mult. Copiii din ziua de azi parca stiu prea multe lucruri, si prea devreme. Iar parintii nu numai ca trebuie sa tina pasul cu ei, dar e imperios necesar sa le-o ia inainte :) Pentru ca, pana la urma, nu-i asa, parintii spun povestile la culcare, nu invers.

A vorbi este usor, pare cel mai simplu lucru din lume. Insa, privind la Matei, de exemplu, ma gandesc ca el nu stie inca sa vorbeasca. Are aproape 6 luni, si chipul lui senin parca spune: „Abia astept sa va spun cat va iubesc!“. Noi i-am spus deja de multe ori asta, si suntem siguri ca a inteles. Nu stim exact cum, dar a inteles. Am citit odata ca, pe langa mesajul auditiv, cuvintele noastre au un mesaj sufletesc, adica ajung direct la sufletul celuilalt. Si de aceea, trebuie sa avem mare grija ce transmitem – speranta, iubire, ura, dispret - toate astea, conturate in vorbele noastre, se imprima in sufletul interlocutorului.

Ati citit si voi despre faptul ca poti schimba ziua unui om, doar cu o vorba? Te intalnesti cu un prietena, sa zicem, si exclami: „Ce bine iti sta in rochia asta! Arati cuceritor (a se citi „beton“). In mod sigur, acea prietena va avea o zi buna, pentru ca tu i-ai indus (cu sau fara voia ta; preferabil intentionat) o stare de bine, i-ai ridicat moralul. Va fi vesela, va zambi, va avea pur si simplu o zi faina. Daca si altii, in afara de tine, ii spun lucruri frumoase, cu siguranta, ii va merge bine. Pentru ca UN CUVANT POZITIV a generat O ZI FRUMOASA! Pe de alta parte, daca injuri un alt sofer in trafic, daca blestemi controlorul de bilete, daca ii spui unui elev la scoala: „Prostule!“, ce faci, de fapt? Transmiti un mesaj negativ, adica ii doresti rau interlocutorului. Omul respectiv va primi (cu sau fara voia lui; de obicei este involuntar) acel mesaj si va trai urmatoarele ore, zile, chiar luni, sub amprenta celor spuse de tine. Chiar ai vrea asa ceva? Sa fii raspunzator de soarta cuiva, doar pentru ca ai rostit niste cuvinte? CUVINTELE SUNT VII, produc efecte serioase, si pe termen lung.

Cineva spunea ca, daca nu ai ceva constructiv de spus, mai bine taci. Pe vremea cand inca eram la liceu, am scris acest dicton pe o foaie si am lipit-o pe sifonier. Mi s-a imprimat atat de tare in suflet, incat si in ziua de azi, vorbesc mai putin decat ceilalti, gandindu-ma in subconstient, ca de fapt, nu vreau sa vorbesc doar „discutii“. Adevarul este ca nu putem trai unii cu altii, in familie sau la serviciu, la coada la posta sau la supermarket, vorbind elevat, si (re)citand din Kant. Sunt constient de asta, viata ar fi ciudata, cel putin. Totusi, ma uimeste cat de volatile si lipsite de esenta sunt uneori discutiile. Si cand te gandesti ca sunt momente in care un cuvant potrivit poate schimba starea sufleteasca a cuiva...! Un cuvant poate fi chiar solutia unei probleme la care interlocutorul tau s-a gandit vreme indelungata, si si-a batut capul cum sa rezolve acea chestie. Fii de ajutor!

Amintiti-va de acel studiu facut de nu stiu care cercetatori. Si anume ca, in medie, o femeie rosteste 20.000 de cuvinte pe zi, spre deosebire de un barbat care rosteste doar 13.000 de cuvinte. Interesant! Toata lumea (mai ales partea barbateasca) stie ca femeile vorbesc mult. Asta nu inseamna ca ele barfesc mai mult decat barbatii. Personal, cred ca scorul este egal. Ce mi-ar placea sa aflu de la respectivii cercetatori este cati oameni, in medie, influenteaza pozitiv, intr-un interval de timp, viata cuiva. Aceia merita mentionati. Si urmati.

Asa cum ziceam, profesorii nostri ne-au invatat sa vorbim corect si bine. Eu as mai adauga ca este foarte important sa vorbim „de bine“.

Postat de Florin

Oamenii intre "real" si "virtual"

Sotul meu scria in postarea anterioara: "De ziua mea, cel mai frumos cadou a fost sa am alaturi de mine OAMENI, nu lucruri. ZAMBETE, nu like-uri."
Despre asta vreau sa mai povestesc si eu putin acum, si apoi nu voi mai pomeni subiectul cu oamenii "reali", cel putin o vreme.
De multe ori sunt nostalgica si ma gandesc ce frumos era pe vremuri cand suna cineva in mod neasteptat la sonerie. Acum acest lucru nu se mai intampla. Nu stiu cum e la voi, insa la noi totul este programat de dinainte, nu ca ar fi neaparat rau asa, dar viata imi parea mai frumoasa cand lumea era spontana si isi permitea sa fie spontana... Acum ne gandim sa "NU DERANJAM", chiar si intre noi, intre tineri. Sunt putini prieteni cu care ne permitem tot timpul sa fim "SPONTANI" in a ne vizita. Spontani, adica sunam, spunem ca suntem in zona si, daca sunt acasa, ii vizitam. Practic, cred ca cei mai multi oameni au nevoie de "un pahar de vorba" ADEVARATA, chiar daca nu isi dau seama.
Inainte de a-l naste pe Matei, am avut o luna de stat acasa, in asteptare, si cu ocazia asta m-am tot gandit la ce e in jurul nostru. Si rezultatul a fost ca pierdusem legatura cu o multime de oameni despre care chiar nu mai stiam nimic, nici macar in ce oras se afla. Rezultatul a fost contul meu de Facebook creat acum aproximativ o luna, cu toate ca oamenii "virtuali" nu ma atrageau. Dar acum am 92 de "Friends", ceea ce este putin pentru Facebook, din cate am observat. Dar cu cati dintre acesti "Friends" comunicam de fapt? Raspuns greu de dat.
Oricum, incerc sa folosesc Facebook-ul in scopuri utile (nu de alta, dar nu as vrea sa-l dezamagesc pe sotul meu, doar dand "like-uri" :)
Asadar, incerc, ca prin intermediul oamenilor "virtuali" sa organizez intalniri de oameni "reali". Uneori merge, alteori nu. In mare parte din cazuri, depinde de cei mici... Adica daca sunt maraiti sau nu - unora le creste un dintisor, altii au fost la vaccin, altii trec prin etapa de "fremdelnit" (cum spunea o mamica de Sven), adica atunci cand fac diferenta intre cunoscuti si straini si manifesta anumite reactii fata de cei din urma, altii sunt obositi, etc... Unii dintre voi stiu cu siguranta cum este :) Dar nu ne plangem. Sunt simpatici si atunci cand plang - cei mici :)
Am mai auzit cum povesteau unii, altii, ca ajung acasa, fiecare cu laptopul personal in "lap" si butoneaza, sau fiecare se uita la un alt film... Oare asta este viata reala din ziua de astazi?
Ne gandim cu repulsie la cum este inlocuita forta de lucru umana cu cea a masinilor, insa nu ne gandim la aspectul acesta personal - fiecare seara petrecuta cu ochii la televizor, ignorand pe cei de langa noi, sau vorbind la celular cu persoane la care ai putea ajunge in persoana in cateva minute, toate exemplele de felul acesta ne indeparteaza de lumea reala, de prieteni si nu in ultimul rand, de noi insine.
Poate ca oamenii "virtuali" sunt "mai perfecti" decat cei din viata de zi cu zi, insa pentru mine, nu conteaza perfectiunea de felul acesta, conteaza foarte mult sa ii simti cu adevarat aproape pe cei din jur. Din aceasta cauza imi place mult http://www.viataprinbalonulroz.ro/ . Admir comunitatea de acolo, legaturile omenesti dintre oameni, dar si cele spirituale si nu cred ca asta are ceva de a face cu faptul ca sunt intr-un sat eco din Brazilia. Oamenii sunt oameni peste tot, doar ca nu toti sunt constienti de necesitatea de a "umaniza" lumea.
Era un titlu de lectie intr-un manual de limba germana din liceu: "Alt und Neu vertragen sich gut", adica ceea ce este vechi se impaca bine cu ceea ce este nou. Se referea la arhitectura. Cladiri. Eu cred ca se aplica si la oameni si obiceiuri - de exemplu o "claca" organizata prin intermediul facebook-ului sau al SMS-urilor, daca nu avem minute :)
Dragii mei, fiti spontani, chiar daca pe "mess" sau pe "facebook" ramane istoria conversatiilor avute in scris, cred ca mai mult dureaza in gand si in suflet o conversatie "live"...
Si cum spune in Biblie? "Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti". Nu stiu cum e in cazul vostru, dar pentru mine "aproape" inseamna "aproape"...
Va doresc sa aveti parte de cat mai multa spontaneitate in vietile voastre, fie ca ele sa fie cat mai pline de bucuria intalnirii cu oameni dragi, iar pentru cei care ne cunosc, sa stiti ca usa noastra este mereu deschisa, chiar daca interiorul cladirii lasa uneori de dorit...
Va asteptam oricand, cu drag, la "un pahar de vorba"!

P.S. Haideti sa ii invatam macar pe ei, ca emotiile reale conteaza, ca nu trebuie sa ne ascundem dupa un ecran de calculator, fie el si LCD sau ceva si mai performant!

Postat de Bianca

Fericit. La treizeci de ani.

In 19 noiembrie, am implinit 30 de ani. Nu sunt primul, nici ultimul barbat care trece prin asa ceva. Este un punct de cotitura in viata masculina, dupa cum se stie. Si toti abia asteapta sa atinga aceasta cota, sa vada cum este... Cred ca te pune putin pe ganduri acest numar rotund, dar atat de impozant. Pe mine m-a apucat melancolia, mai ales ca familia (a se citi "sotia") a organizat o petrecere-surpriza :) Stiti, asa ca in filme (doar ca mai original). Cu toti cei dragi, strigand: "La multi ani!", cand am intrat in camera. Emotie? Da. Bucurie? Da. Comentarii? No comment :)

Ce si-ar putea dori un om ajuns la treizeci de ani? Poate imi spuneti parerea voastra, chiar m-as bucura sa imi impartasiti din bucuriile si visele voastre. Pe mine, cel putin, Dumnezeu m-a coplesit cu bunatate, rabdare si zile de neuitat. M-a intrebat o colega de serviciu ce imi doresc de ziua mea si uite ca, pentru prima oara, imi dau seama ca lista de daruri (mai bine zis, dorinte) s-a limitat in mintea mea. Poate ca mintea este conectata la nevoile personale, pana la anumit punct. Si apoi se extinde, catre nevoile celorlalti. Diferenta dintre noi este momentul in care ne dam seama de asta.

Fiecare are o lista de hobby-uri. Si e asa de placut sa iti cumperi sau sa primesti ceva din acea lista. Problema este ca, de multe ori, eu nici nu m-am gandit serios la lucrurile care imi plac. Le-am vazut in vitrine, sau la altii, in reclame sau in reviste, si am "stiut": asta imi place si mie. Vreau si eu. Din categoria asta de obiecte, am achizitionat si am primit multe daruri, deci sunt un om implinit (in sensul material).
Nu am (avem) in casa televizor, de exemplu :) Este un obiect inutil pentru noi, deocamdata. Ma intreb cand va fi util, de fapt. Chiar si cand vor aparea Apple TV, Strawberry TV etc, va fi o provocare sa limitezi orele pierdute in fata ecranului. Alternative pentru informatii si divertisment exista, si ma refer in special la internet, o sursa "inepuizabila" de...orice.

Imi plac gadget-urile, dar nu sunt disperat sa am ultimul model de telefon mobil, sau tableta. Imi place calculatorul desktop, pe care il avem de 7 ani, imi place casca Bluetooth, si chiar ma descurc excelent cu celularul (veche denumire pentru "mobil") fara touchscreen. Oricum, tehnologia se schimba si se ieftineste incredibil de repede. Asta e alta poveste, una despre fiul Matei, care va trai inconjurat de multe chestii "electronice" necunoscute noua inca :)


De ziua mea, cel mai frumos cadou a fost sa am alaturi de mine OAMENI, nu lucruri. ZAMBETE, nu like-uri. Si un tort mare, mare.  Iar faptul ca il tin in brate pe baietelul meu, cand scriu aceste randuri, ma face fericit. Da, sunt cu adevarat fericit. La 30 de ani :)

Postat de Florin

Inceputuri de bloggeri

"De ceva vreme incoace, am inceput sa citim blogurile existente, ne-au placut, am admirat oamenii care posteaza experientele lor cu consecventa si am constatat ca multe dintre acestea au fost de folos si pentru noi.

De aceea, avand in vedere ca am devenit si noi o familie in adevaratul sens al cuvantului, asta acum exact 5 luni si 9 zile, adica pe 17 iunie 2011, la ora 23.30 cand s-a nascut baietelul nostru, Matei, ne-am hotarat sa impartasim si noi altora experientele noastre de familisti, de parinti, de soti, de bucatari, de pictori sau de oameni plimbareti, de exemplu, si am ajuns aici, la inceputul blogului nostru "In trei".

Bineinteles, s-ar putea ca acest titlu sa nu mai fie valabil peste ceva vreme, si sa trebuiasca sa il modificam la "In patru" sau "In cinci", insa pana atunci suntem doar noi trei, Matei, Bianca si Florin, o familie ca oricare alta in care domneste iubirea si implinirea sufleteasca si ai carei membri sunt fericiti ca sunt impreuna.

Viata este frumoasa, este palpitanta - chiar daca nu facem bungee jumping sau sarituri cu parasuta - este plina de surprize in fiecare zi, si concluzia noastra: VIATA MERITA SA FIE TRAITA!

Cam atat pentru inceput...

Avem multe sa va spunem, dar toate la timpul lor!"